PSD s-a decis: Cîţu pleacă acasă marţi! Vrea să ia banii din Fondul de Rezervă!

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu
FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu face acuzaţii înainte de moţiunea de cenzură, spunând că premierul vrea să dea bani din Fondul de Rezervă exclusiv localităţilor cu primari PSD.

Acesta susţine că Florin Cîţu încearcă să-şi salveze funcţia şi atrage atenţia că nu doar localităţile cu primari PSD au nevoie de fonduri.

Ar trebui să intervină Iohannis

„Pe ultimii metri ai unei guvernări dezastruoase, Cîţu se pregăteşte să mai facă o mare mârşavie: să dea iar bani din Fondul de Rezervă al Guvernului exclusiv unor localităţi cu primari PNL! Este o decizie proastă şi disperată, luată în speranţa deşartă că se poate agăţa de o guvernare iluzorie. Îi dau o veste proastă lui Cîţu: nu mai poate schimba nimic, va pleca marţi de la Palatul Victoria! De aceea, îl somez public să renunţe! În acest nou val brutal al pandemiei, situaţiile de urgenţă nu pot fi rezolvate doar pe baza carnetului de membru PNL. Există comunităţi conduse de primari PSD, USR sau PMP care au nevoie la fel de mari de fonduri pentru salvarea unor vieţi”, scrie liderul PSD, vineri, pe Facebook.

CITEŞTE ŞI: Premierul Cîțu: Copiii care nu se testează vor face şcoala online

Ciolacu cere în acest context să intervină preşedintele Klaus Iohannis pentru a opri „rapid” o „asemenea ticăloşie”.

„Altfel, se va trezi cu aleşii PSD din ţară, la un concert/festival/cenaclu sau ce ne va permite legea, în aer liber, la porţile Palatului Cotroceni”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.