Povestea românilor care s-au întors din Italia după 20 de ani și au deschis un restaurant

Familia Ilie și Victorița Scurtu, care a petrecut două decenii muncind în Italia, a deschis recent un nou Punct Gastronomic Local, numit „La Victorița lu’ Ilie”, în comuna Cormaia, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud.

După ani de muncă în Italia, cei doi soți s-au întors definitiv acasă și s-au dedicat agroturismului.

Au investit toți banii adunați în străinătate la ieșirea din Sângeorz-Băi spre Maieru, pe o bucată de pământ primită de la socri, peste apă, unde au ridicat o casă în stil tradițional, dar cu dotări moderne, informează Timp Online.

„Imediat după Revoluție, am plecat în Germania, apoi 21 de ani am stat în Italia cu soția. Eu am muncit agent de pază în turism și soția mea a urcat tot în turism. Ne-am hotărât să ne tragem către casă, că-i mai bine, ne-am săturat să trăim printre străini”, a spus Ilie Scurtu, în vârstă de 60 de ani.

În toată această aventură, a avut alături o persoană specială, pe soția lui, Victorița, în vârstă de 58 de ani, care este înzestrată cu un deosebit talent culinar:

„Știu să fac și mâncare românească, și italiană, știu de toate și ce nu știu învăț pentru că atât cât trăiești înveți. Noi, în zona Sângeorzului, avem ciorba de salată, pârciogi cu unsoare și cu cârnați, preferata copiilor mei care stau la Cluj. Sunt cartofi în unsoare cu cârnați de casă și cu jumări și varză acră murată.

De dulce fac gogoși, prăjituri cu măr, cu prune, cozonaci. Avem și noi grădina noastră, dar am vorbit și cu ciobanii de la stâne să ne dea din produsele lor. Am un tată de 86 de ani care povestește de când era războiul. Oaspeții noștri pot mânca ce le poftește inima și pot afla multe lucruri interesante de la tatăl meu și chiar de la noi”, a spus Victorița Scurtu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.