Persoanele decedate la Spitalul Sf. Pantelimon ar putea fi deshumate! Decizia, după ancheta Cetateanul.net despre ororile din spital

Anchetatorii iau în calcul deshumarea persoanelor decedate pentru expertize.

Mai multe asistente vor fi audiate, vineri dimineața, în dosarul deschis la Spitalul Sfântul Pantelimon, în care un asistent reclamă că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI, după administrarea incorectă a unui medicament.

CITEŞTE ŞI: Omoruri în serie la Spitalul Sf. Pantelimon?!? Va fi sesizat Parchetul. Doctorii care aduc moartea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis o anchetă penală după o plângere venită pe emailul instituției, în care erau reclamate morți suspecte ale unor pacienți la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală.

În reclamație erau informații referitoare la presupusa reducere a dozei de noradrenalină în cazul unor pacienți, ceea ce ar fi putut provoca decesul a 20 de oameni în ultimele zile, conform acelorași surse. Persoana care a formulat denunțul, cadru medical de la Spitalul Pantelimon, a și fost audiată de către procurori.

Mai multe reclamaţii

Și Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că un asistent medical a reclamat faptul că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după administrarea incorectă a unui medicament. Ministerul a trimis Corpul de control la spital:

„În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, în cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților.

Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate”, se arată în comunicatul ministerului.

Anchetele autorităţilor au început după o anchetă publicată îb exclusivitate de jurnaliştii Cetateanul.net, Cătălin Antohe şi Sorin Ghica.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.