Persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin riscă amenzi usturtoare! Trebuie să anunţe IMEDIAT

Un nou proiect de lege prevede noi schimbări în regimul evidenţei populaţiei.

CITEŞTE ŞI: Tomac, scandal în Parlamentul European: Nu vom accepta niciodată ca niște nulități politice să ne jignească gratuit!

Persoanele fizice care nu mai locuiesc la adresa de reşedinţă stabilită vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la plecare, să notifice acest lucru la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, în caz contrar vor fi sancţionate cu amendă de la 75 lei la 150 lei, prevede o propunere legislativă depusă la Parlament.

Cine a iniţiat proiectul

Proiectul, iniţiat de 114 parlamentari PSD, AUR şi din grupul minorităţilor naţionale, modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Actul normativ prevede introducerea unui text nou la articolul 31 al OUG 97/2005 potrivit căruia ‘persoana fizică, care nu mai locuieşte la adresa la care şi-a stabilit reşedinţa, este obligată să notifice la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, despre încetarea valabilităţii menţiunii privind reşedinţa, în termen de 15 zile de Ia plecare’.
Amendă între 75 şi 150 lei în cazul nerespectării acestei prevederi

În proiect se prevede şi introducerea unei amenzi între 75 şi 150 lei în cazul nerespectării acestei prevederi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.