Percheziții la un posibil suspect din București în cazul cadavrului femeii descoperit pe un câmp din Dâmbovița

Crima intre iubiti

Joi dimineața au loc primele percheziții la un posibil suspect în cazul femeii tranșate, al cărui cadavru a fost descoperit pe un câmp din județul Dâmbovița, au precizat surse din cadrul Parchetului care coordonează ancheta.

Descinderile au loc în Capitală. Poliția a anunțat oficial că vineri a fost descoperit cadavrul unei femei, descompus și în stare de degradare, în vecinătatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni. Femeia ar fi fost tranșată, bucăți din corpul ei fiind împrăștiate și mâncate de animalele sălbatice. Au fost găsite mâinile și piciorul stâng până în prezent, spun sursele. De asemenea, în prezent polițiștii caută și alte rămășițe, urmând a fi efectuate analiza ADN, pentru identificarea femeii. Polițiștii au fost sesizați de un tractorist, care lucra pe câmp, în zona în care se aflau resturi ale cadavrului în stare de putrefacție.

„Având în vedere sesizarea efectuată, la data de 5 aprilie a.c., cu privire la descoperirea unui cadavru pe un câmp, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele: Imediat de la momentul sesizării, la fața locului, a fost constituită o echipă de cercetare complexă, alcătuită din polițiști și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru efectuarea de investigații. Astfel, pe un teren agricol, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, comuna Uliești, a fost descoperit cadavrul unei femei, descompus și în stare de degradare. Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița pentru efectuarea necropsiei.”, a comunicat IPJ Dâmbovița, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.