Percheziţii la mafia permiselor: Prelungirea documentelor fără acte medicale!

Perchezitii in penitenciare, sursa: Google
Perchezitii in penitenciare, sursa: Google

Mai multe percheziţii au avut loc în Bucureşti pentru anihilarea unei grupări specializate în falsificarea fişelor medicale pentru cei care solicitau reînnoirea permisului de conducere, iar acestea primeau documentele fără a face controlul medical. Cinci persoane au fost arestate preventiv în acest caz, iar trei sunt anchetate în arest la domiciliu.

CITEŞTE ŞI: România a notificat aliații NATO că intenționează să-l propună pe Klaus Iohannis secretar general al Alianței

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat vineri, că procurorii şi poliţiştii au făcut 12 percheziţii şi au început urmărirea penală pentru opt persoane fizice şi o persoană juridică – clinică medicală autorizată pentru efectuarea examinărilor medicale necesare eliberării fişei medicale auto, informează News.ro. Persoanele respective sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă Continuat?.

Cum acționau?

„S-a reţinut că, în perioada 16.08.2023 – 18.01.2024, inculpaţii, cu sprijinul funcţional şi material al persoanei juridice, prin intermediul căreia au creat aparenţa de legalitate a activităţii desfăşurate, au constituit un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate anterior, în legătură cu procesul de eliberare a fişelor medicale grupa I şi II pentru persoane care solicitau obţinerea/reînnoirea permisului de conducere auto”, au transmis procurorii.

Ei au adăugat că persoanele cercetate au organizat un amplu proces de falsificare a fişelor medicale, „prin contrafacerea semnăturii medicilor de la specialităţile necesare procesului de examinare clinică, atestând în mod nereal că examinările medicale ar fi fost realizate de personal medical autorizat”.

Anchetatorii au menţionat că prin această modalitate, înscrisurile oficiale în discuţie erau eliberate cu calificativul „apt”, fără ca beneficiarii acestora să fi fost supuşi unui control medical real.
Cinci persoane arestate preventiv

Tribunalul Bucureşti a arestat preventiv cinci persoane implicate, pentru 30 de zile, iar alte trei persoane sunt anchetate în arest la domiciliu.

De asemenea, clinica medicală nu mai are dreptul, pentru 60 de zile, să desfăşoare activităţi similare celor în cadrul cărora au fost comise infracţiunile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.