Pasajul Piața Sudului nu va fi gata în timp util. Primăria pierde în totalitate banii europeni

Lucrările la Pasajul Piaţa Sudului nu vor fi gata la finalul lunii iunie, aşa cum era programat, gradul de finalizare al lucrărilor fiind în prezent de 63%. Finanţarea europeană pentru proiect se va pierde în totalitate.

Întârzierea lucrărilor a fost cauzată în principal de avizele greşite emise de furnizorii de utilităţi, care nu au ştiut exact pe unde trec propriile reţele subterane. Abia după începerea săpăturilor s-a constatat că ţevile, cablurile şi celelalte utilităţi trebuie deviate. Lucrarea ar trebui finalizată până la sfârşitul lunii martie 2017, conform ultimului termen asumat de constructor, a precizat primarul ales al Capitalei.

Gabriela Firea a declarat pentru Mediafax că dacă municipalitatea va trebui să returneze sumele alocate deja de Comisia Europeană pentru Pasajul Piaţa Sudului, acestea se vor imputa firmei care s-a ocupat de proiect. “Consiliul General al Capitalei a aprobat deja alocarea din bugetul local a sumei de 100 de milioane de lei pentru finalizarea pasajului. Referitor la recuperarea acestor sume, care în mod normal ar fi trebuit rambursate de la Comisia Europeană, sunt două chestiuni în discuţie. Pe de o parte sunt sumele care s-au plătit sau se plătesc după 31 decembrie 2015, când s-a încheiat extinderea de doi ani a exerciţiului financiar al Uniunii Europene 2007-20013. În acest caz e evident că nu putem vorbi de rambursări pentru că suntem în afara cadrului financiar. Pe de altă parte sunt sumele care au fost deja rambursate de Comisia Europeană. Aici se discută dacă va trebui să dăm înapoi aceşti bani având în vedere că proiectul nu va fi finalizat până la 30 iunie, aşa cum era prevăzut în actul adiţional la contractul de finanţare. Dacă va trebui să dăm înapoi aceşti bani, atunci în mod cert îi vom imputa antreprenorului toate sumele returnate de municipalitate, pentru că obiectivul nu s-a finalizat la timp”, a declarat Gabriela Firea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.