Pasagerii CFR Călători ar putea achiziționa bilete direct din tren

Pasagerii CFR Călători ar putea, în curând, să achiziționeze bilete direct din tren în urma implementării unui proiect destinat combaterii călătoriei frauduloase, scrie digi24.ro.

cfr-noua-ruta-bucuresti-nord-bucuresti-oborPotrivit directorului de Strategie al CFR Călători, Adrian Vlaicu, proiectul se află deja în testare pe cele patru trenuri de viteză (Trenurile Litoral) care circulă spre Marea Neagră.

„Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat și se face acest lucru pe cele patru trenuri de viteză care circulă spre Litoral. Trebuie să vedem care mai sunt necesitățile, capabilitățile. Proiectul este destinat reducerii călătoriilor frauduloase”, a declarat vineri Adrian Vlaicu, scrie Agerpres.

Proiectul vânzării legitimațiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu compania publică de transport pe calea ferată.

Practic, șeful de tren va avea o tabletă și o imprimantă pentru emiterea legitimațiilor de călătorie pentru pasagerii care nu și-au achiziționat bilete din timp. Imprimanta este termică, nu folosește consumabile. Biletul emis în tren conține toate elementele de călătorie respectiv distanță, destinație și preț.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.