Papa Francisc şi-a pregătit mormântul

Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc, care va împlini 87 de ani duminică, a dezvăluit marţi seară planurile privind funeraliile sale, relatează Reuters.

CITEŞTE ŞI: Papa Francisc, în stare gravă: Şi-a anulat deplasarea în Dubai!

Vrând să evite mare parte din fastul şi privilegiile de la Vatican, Papa a decis să simplifice considerabil complicatele ritualuri funerare anunţând că va fi primul papă înmormântat în afara Vaticanului în peste un secol.În cadrul unui interviu pentru postul de televiziune N+ din Mexic, acordat cu prilejul sărbătorii Fecioarei Maria de la Guadalupe, Papa Francisc părea să se fi recuperat în urma episodului de bronşită. A râs de multe ori în timpul interviului care a abordat subiecte precum sănătatea suveranului pontif, migraţia, relaţia sa cu răposatul papa Benedict al XVI-lea, planuri de călătorie.

Călătorii în viitor

Papa Francisc a spus că speră să facă trei călătorii anul viitor, în Polinezia, Belgia, precum şi prima sa vizită în Argentina natală de la alegerea sa în 2013.Suveranul pontif a dezvăluit că a colaborat cu maestrul de ceremonii de la Vatican pentru a simplifica ritualurile funerare elaborate, foarte lungi, destinate papilor şi care au fost folosite de predecesorii săi. El a mai spus că, datorită devoţiunii sale pentru Fecioara Maria, doreşte să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, unde suveranul pontif merge să se roage înainte şi după fiecare din călătoriile sale apostolice în străinătate.Timp de peste 100 de ani, papii au fost înmormântați în criptele de dedesubtul Bazilicii Sfântul Petru.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.