O autospecială BMW de poliție, lovită de un tramvai în Galați  

foto: Grupul Șoferilor din Galati

O autospecială a Poliției Rutiere din Galați, marca BMW, a intrat în coliziune cu un tramvai care aparține societății locale de transport public.

Potrivit Poliției Galați, miercuri, 10 aprilie 2024, în jurul orei 10:45 pe bulevardul Henri Coandă, din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

„S-a stabilit faptul că în autospecială se aflau doi polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați, care desfășurau activități preventive pe artera rutieră menționată, pe sensul de deplasare dinspre Bulevardul George Coșbuc spre Bulevardul Traian Vuia, având semnalele luminoase în funcțiune. Autospeciala a fost lovită din spate de un tramvai condus de o femeie, de 43 de ani, din Galați, iar în urma impactului au rezultat pagube materiale, fără a fi rănită vreo persoană”, a anunțat IPJ Galați.

Atât polițistul aflat la volan, de 38 de ani, cât și vatmanița au fost testați cu aparatul etilotest, ambele rezultate fiind negative.

„Conducătoarea tramvaiului a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 990 de lei, în baza prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, pentru desfășurarea altor activități, menite a distrage atenția de la condus”, a precizat Poliția Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.