Nicușor Dan s-a supărat pe presă! Vrea să mute litigiile din „războiul autorizațiilor” acuzând presiuni asupra judecătorilor

nicusor dan
Nicușor Dan, dormind liniștit în sala de judecată, știind că este apărat de o armată de avocați plătiți din bani publici

Primarul general Nicușor Dan nu știe să piardă. Săturat pe respingerile pe bandă rulantă ale acțiunilor în care a atacat autorizații de construire de la sectorul 2, edilul vrea să mute procesele la alte instanțe.

Deocamdată, el a cerut strămutarea unui singur dosar, acuzând presiunea presei asupra judecătorilor. Până acum, Nicușor Dan a pierdut 14 procese, judecătorii stabilind că primarul general nu are calitate procesuală. Mai mult, Nicușor Dan a cerut la CAB și recuzarea completului de judecată dintr-un alt dosar care vizează aceeași speță.

Instanțele i-au respins și cererea de recuzare a completului de judecată, ca „nefondată”, și cererea de strămutare. Sentințele nu sunt definitive.

Nicușor Dan: „Există o bănuială legitimă privind faptul că nu mai sunt întrunite condițiile obiective privind independența instanței”

Jurnaliștii de la Gândul au prezentat „argumentele” lui Nicușor Dan – transmise către Curtea de Apel București – în legătură cu dorința sa de strămutare a litigiilor, fiind adusă în discuție și o așa-zisă „presiune” pusă de dezvoltatorii imobiliari prin mass-media, ceea ce ar anula, în ultimă instanță, acuză edilul, imparțialitatea magistraților de la Tribunalul București.

„Formulăm prezenta cerere de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului (…), aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a de Contencios Administrativ și fiscal, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

Strămutarea cauzei civile ce formează obiectul dosarului (…) la o altă instanță egală în grad, din circumscripția Curții de Apel București, pentru asigurarea desfășurării normale a procesului, având în vedere faptul că există o bănuială legitimă privind faptul că nu mai sunt întrunite condițiile obiective privind independența instanței și o justă soluționare a cauzei”, se arată în document.

Primarul general Nicușor Dan a explicat „bănuiala legitimă”: demersul său juridic prin care se solicită suspendarea/anularea autorizațiilor de construire emise de primarul Sectorului 2 al Capitalei „a creat o amplă dezbatare în mass-media”.

„Din articolele de presă pe care le depunem atașat, aceștia din urmă (n.red. – dezvoltatorii imobiliari beneficiari ai autorizațiilor de construire) au creat o presiune constantă în opinia publică, de natură a crea o presiune inclusiv la nivelul judecătorilor din cadrul Tribunalului București. (…)

Existând deja 10 judecători care au pronunțat deja soluții în aceste dosare, toate privind lipsa calității procesuale a subscrișilor (…). rezultă foarte clar tendința la nivelul acestei instanțe de admitere a excepției în toate dosarele care vor mai avea termen în fața Tribunalului București – Secția a II-a CAF, inclusiv în prezentul dosar”, se mai arată în cererea de strămutare, prezentată în exclusivitate de Gândul.

Radu Dinulescu: „Nicușor Dan, omul care și-a făcut un stindard din atacurile în presă”

Avocatul Radu Dinulescu spune că demersul lui Nicușor Dan este unul paradoxal, având în vedere că edilul, până acum, și-a construit, prin intermediul presei, imaginea de apărător al spațiilor verzi, cel care luptă permanent, potrivit declarațiilor sale, cu „mafia imobiliară” și cu „rechinii imobiliari”.

„Nicușor Dan, omul care și-a făcut un stindard din atacurile în presă asupra a ceea ce el numește mafia imobiliară sau rechinii imobiliari, care a convins o parte a presei că el este apărătorul spațiilor verzi, s-a dus în instanță și a beneficiat de aceste expuneri mediatice pe care el și le-a creat, acum se luptă cu presa!

Din dorința de a transmite electoratului bucureștean cât mai multe realizări ale primarului general, Nicușor Dan atacă inclusiv în zona care l-a consacrat și i-a asigurat fotoliul de primar, instanțele de contencios administrativ, spune avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.

Din păcate pentru edil, continuă avocatul Dinulescu, în cel puțin 10 dosare acesta a pierdut în prima fază acțiunile în care solicita anularea unor autorizații de construire emise de Primarul Sector 2 București.

„Astfel, instanțele judecătorești au decis că primarul Nicusor Dan nu are calitate să atace actele administrative emise de către primarul de sector. În cazul în care acesta ar avea aceasta posibilitate, ar exista o suprapunere a atribuțiilor primarului cu cele ale Prefectului Capitalei.

Deși există o reprezentare a intereselor Municipiului București specializată – prin avocați, primarul Nicușor Dan se prezintă personal în instanță, omițând rezolvarea problemelor Bucureștiului. Deși cheltuie sume considerabile din banii publici pentru asistența juridică oferită de avocați, Nicușor Dan continuă aceste demersuri în instanță, deși a pierdut pe linie în aceste dosare, în unele dintre acestea fiind obligat chiar la plata cheltuielilor de judecată evident, acestea vor fi asigurate tot din banii publici ai Capitalei”, a mai spus avocatul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.