Nicolae Ciucă îşi pregăteşte demisia: Anul viitor veți fi cu Marcel Ciolacu!

În cadrul coaliției de guvernare, dar și în Guvern toată lumea se pregătește pentru rotativa premierilor. Surse guvernamentale ne-au explicat care va fi procedura de „predare-primire”.

CITEŞTE ŞI: Ciucă solicită reducerea dependenţei de gazul rusesc

Nicolae Ciucă își va da demisia, iar Marcel Ciolacu va fi desemnat de către PSD pentru funcția de premier. Noul premier va fi învetit în Parlament, acolo unde ar trebui să treacă fără emoții.

„Anul viitor veți fi cu Marcel Ciolacu. Eu voi demisiona”, le-a spus Ciucă apropiaților din Guvern.

În aceste zile se discută intens în coaliție și s-ar putea renunța la schimbul de ministere. Această strategie ar putea fi aplicată pentru a nu genera instabilitate.

Mulţumiţi de miniştri

Mai mult, cei de la PSD și PNL sunt mulțumiți de miniștrii actuali, iar o eventuală schimbare ar putea însemna tensiuni în interiorul coaliției.

Ca urmare a rotativei, Nicolae Ciucă va prelua funcția de președinte al Senatului, asigurată interimar în prezent de către Alina Gorghiu. De asemenea, un social-democrat va prelua șefia Camerei Deputaților, în locul lui Marcel Ciolacu.

La nivel guvernamental, am putea avea totuși parte de unele schimbări. Cu premier PSD, cei de la PNL și UDMR vor cere compesații, asta pentru că social-democații vor deține și SGG-ul, dar și Finanțele sau Transporturile.

Deocamdată nu s-au finalizat negocierile, iar înțelegerile se mai pot schimba.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.