Nereguli la centrele pentru vârstnici din Mureș, găsite de Protecția Consumatorului

insolvența persoanelor fizice

Din cele 30 de centre rezidențiale din județul Mureș verificate în ultimele două luni de către comisarii pentru protecția consumatorului, 28 au fost sancționate deoarece nu au respectat toate condițiile de funcționare. 

Instituțiile au primit una sau mai multe amenzi în valoare de peste 110.00 lei, dar și avertismente, peste 300 de kg de alimente  fiind retrase de la consum, a declarat comisarul șef adjunct al CJPC Mureș, Marcela Achim.

”La nivelul județului Mureș s-au verificat 30 de operatori economici. În urma controalelor s-au aplicat 36 de amenzi în valoare de 113.00 de lei și 9 avertismente. Desigur că au fost și măsurile complementare de retragere definitivă din circuitul consumului uman o cantitate de 344 de kg de produse alimentare în valoare totală de 4.363 de lei”, anunță Marcela Achim, potrivit g4media.ro.

Printre neregulile constatate de comisarii mureșeni pentru protecția consumatorului au fost utilaje frigorifice, cuptoare și spații neigienizate, dar și păstrarea unor alimente direct pe pavimentul neigienizat.

”Unul dintre centre nu deținea autorizație PSI, altul nu deținea autorizație sanitar-veterinară. Nu am oprit temporar nici un centru, am oprit temporar doar utilizarea unor utilaje frigorifice, la două dintre centre, remediere care s-a realizat peste noapte. Deficiențe constatate au mai fost: în două bucătării se utilizau cântare neomologate și folosirea unei vesele neigienizate. Referitor la calitatea alimentelor, la un număr de 22 de operatori economici s-a constatat existența de materii prime cu data limită de consum depășite, alimente care erau îmbrăcate în gheață și cu arsuri de congelare, 12 operatori economici nu aveau afișată lista de meniu”, susține comisarul șef adjunct al CJPC Mureș, Marcela Achim.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.