Nereguli grave semnalate la o grădiniță din București

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Poliţiştii din Bucureşti au deschis un dosar de cercetare penală, pentru neglijenţă în serviciu. Ei au fost sesizaţi de părinţii unei fetiţe de doi ani şi cinci luni care a stat ore în şir pe podea la o grădiniţă privată din Sectorul 6, cu insuficienţă respiratorie, care au reclamat ca personalul nu i-a acordat ajutor si nu a sunat.

Copilul a fost dus la spital, fiind internat. Mama unor gemene de 2 ani şi jumătate a povestit, pe Facebook, că fetele ei se duceau la o grădiniţă privată din Sectorul 6, pe 22 septembrie una dintre ele fiind preluată în stare gravă de la personalul grădiniţei. ”Atunci a constatat că are respiraţia rapidă şi sacadată, nu poate să stea în picioare şi abia ţine ochii deschisi. Am ajuns cu ea la camera de gardă, unde medicii au constatat că se află în insuficienţă respiratorie, i-au dat oxigen şi aerosoli cu ventolin din 20 în 20 minute si au internat-o in spital. (…) Privind înregistrările video am observat că, după ora 15:30, copilul a zăcut pe jos la orizontală, doar se mai târa puţin dintr-un loc în altul, timp în care ceilalţi copii se jucau voioşi în jurul ei. În acest timp 4 (PATRU) „doamne” au intrat pe rând în camera de activităţ,i nu pentru a verifica starea copiilor ci pentru a butona telefoanele. (…) După aproximativ ora 16:10, până când am preluat-o la 17:45, Anastasia a zăcut pe jos în mijlocul clasei, fără să se mai mişte”, a scris femeia pe Facebook.

Părinţii fetiţei au depus plângere la Poliţie, în 2 octombrie. ”Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, în data de 22 septembrie 2023, după ce a preluat-o pe fiica sa, minoră, în vârstă de doi ani şi cinci luni, de la o grădiniţă din Sectorul 6, la care este înscrisă, a constatat ca aceasta este într-o stare precară de sănătate. Cercetările au fost preluate de către Serviciul Siguranţa Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, a transmis Poliţia Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.