Modificări privind înscrierile la vaccinare: Primul centru de vaccinare drive thru din România!

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că vor avea loc o serie de modificări privind efectuarea programărilor pentru vaccinarea împotriva COVID-19, pentru ca un număr mai mare de români să aibă acces la imunizare.

„Vor fi în perioada următoare implementate o serie de modificări în ceea ce privește modalitatea de programare, în ideea în care extindem diverse mijloace și căi prin care o persoană poate să acceseze un centru de vaccinare, plecând de la ideea că în mod deosebit în mediul rural, dar nu numai, de multe ori este dificilă accesarea platformei de programare și atunci trebuie să găsim o serie de soluții complementare.

Va exista posibilitatea de programare telefonică, tot prin intermediul operatorului de call center. Persoana respectivă se va programa direct în centrul de vaccinare, fără să existe nevoia creării unui cont în platformă. O altă modalitate este ca persoana respectivă sau mai multe să se programeze direct la centrul de vaccinare. Sunt persoane din mediul rural care se pot deplasa la un centru și se trec pe listă exact în respectivul centru și se va stabili ziua când pot să se prezinte pentru vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Vaccinarea în spitale

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că pacienţii internaţi în spitalele non-COVID, care au boli cronice vor putea fi vaccinaţi în acele unităţi medicale. De asemenea, el a mai anunţat creşterea numărului de persoane care se vaccinează pe flux la cabinetele Pfizer de la 72 la 84 de persoane.

CITEŞTE ŞI: Gheorghiţă: Primele centre de vaccinare drive vor fi gata până la finalul lunii

„Am căzut de comun acord şi urmează să finalizăm toate detaliile dacă vreţi organizatorice este de a vaccina în spitale, în spitalele non-COVID în care sunt internaţi pacienţi cu boli cronice, putem să distribuim vaccinuri prin intermediul compartimentelor şi serviciilor de epidemiologie, serviciile de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, acolo se poate face recepţia acestor vaccinuri şi pacienţii sunt vaccinaţi pe perioada internării. Sigur beneficiază de consiliere medicală, de supraveghere medicală adecvată şi noi credem că această posibilitate suplimentară va creşte accesul în mod deosebit al persoanelor vulnerabile la vaccinare”, a declarat marţi, Valeriu Gheoghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a mai anunţat că primul centru de vaccinare drive thru din România va deveni operaţional din această săptămână la Deva, iar cel mai probabil de săptămâna viitoare va fi unul şi în Bucureşti.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.