Ministrul Energiei, victima fakedeep-ului: Am depus o plângere penală la Parchetul General

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat luni că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înşelarea cetăţenilor în achiziţionarea de servicii false de investiţii în domeniul energiei.

CITEŞTE ŞI: Specialiști:Implementarea sistemului e-Factura a generat un mare haos

Ministrul spune că pe pagina falsă de Facebook denumită „HTPPY”, a fost postat, pe 19 ianuarie, un videoclip deepfake în care a fost reprezentat promovând fals o schemă de investiţii inexistente a companiei Enel.

Plângere penală

„Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înşelarea cetăţenilor în achiziţionarea de servicii false de investiţii în domeniul energiei. Aceste fapte reprezintă infracţiuni grave, nu doar împotriva individului, ci şi împotriva securităţii naţionale a României. În data de 19 ianuarie 2024, pe pagină falsă de Facebook denumită „HTPPY”, a fost postat un videoclip deepfake în care am fost reprezentat promovând fals o schemă de investiţii inexistente a companiei ENEL. Videoclipul a folosit în mod fraudulos imaginea mea şi vocea mea pentru a convinge publicul să investească într-o platformă fictivă. Această acţiune nu doar că a înşelat publicul, dar a şi denigrat reputaţia mea şi a instituţiei Ministerului Energiei”, anunţă Burduja.

Tehnologia deepfake, care utilizează inteligenţa artificială pentru a crea conţinut fals, devine o ameninţare tot mai mare la adresa democraţiei noastre constituţionale prin răspândirea dezinformării, precizează oficialul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.