MARAMUREȘ: Posturi scoase la concurs în Inspectoratul de Poliție Județean

Foto: academiadepolitie.ro
Foto: academiadepolitie.ro

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș scoate la concurs 19 posturi de agenți și ofițeri de poliție, prin încadrare directă, din sursă externă, precum și un post vacant de personal contractual.

Pentru posturile de agenți și ofițeri de poliție, înscrierea se realizează, până la data de 12 iulie, online, la adresa de e-mail sursaexterna@mm.politiaromana.ro.

În situația în care candidatul nu primește confirmarea înscrierii, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs.

La data de 3 septembrie 2022, va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă, informează RADIO SIGHET.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.