MAE, alertă de călătorie în Atena: Proteste de amploare

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Grecia că fermierii au anunţat un protest cu participare masivă, care va avea loc marţi, în centrul capitalei Atena.

CITEŞTE ŞI: SONDAJ. Românii, de acord cu comasarea: PNL, la egalitate cu AUR

„Poliţia locală a anunţat măsuri speciale pentru asigurarea circulaţiei rutiere, măsuri care vor include, printre altele, escortarea tractoarelor care se îndreptă către capitala elenă pe diferite rute, precum şi suspendarea temporară a circulaţiei pe străzile adiacente punctelor de întâlnire, respectiv Piaţa Omonia şi Piaţa Syntagma”, prfecizează MAE.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să respecte recomandările autorităţilor locale şi să urmărească informaţiile actualizate privind eventualele restricţii de circulaţie, consultând pagina oficială de Internet a poliţiei rutiere elene https://www.astynomia.gr/?lang=en.

Asistenţă consulară

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106714035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi şi alerte de călătorie), https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.