Județul Ilfov: Patrimoniul Cultural, îmbogățit cu o casă tradițională

O casă tradițională, veche de aproape 100 de ani, a fost salvată de la demolare, în județul Ilfov. Locuința a fost mutată în parcul Corbeanca, unde înfrumusețează locul și îmbogățește patrimoniul cultural al județului Ilfov.

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov Ștefan Rădulescu.

Proiectul de mutare și conservare a locuinței a fost posibil prin colaborarea dintre Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Primăria Comunei Corbeanca și Asociația ,,Monumente renăscute”.

„Am participat la evenimentul în care casa ,,Frusina” a primit din nou frumusețea de odinioară. Cu mic, cu mare, în parcul #Corbeanca s-au adunat în weekend zeci de oameni care vrut să vadă tradițiile și obiceiurile ce făceau cinste oricărei comunități, în vremea bunicilor noștri. Tencuiala cu care au fost refăcuți pereții casei a fost realizată din noroi amestecat cu paie și călcat în picioare de voluntari. De asemenea, a fost refolosit peste 90% din lemnul original al casei ,,Frusina”.

(…) Ne-au fost alături, pe lângă zecile de voluntari, viceprimarul comunei, Adrian Snagoveanu, secretarul de stat din Ministerul Culturii Diana Baciuna și directoarea CJCPCT Ilfov, Alexandrina Niță.
Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în acest proiect cu adevărat special și cu o importanță deosebită pentru patrimoniul cultural al județului Ilfov! Este o bucurie să văd că valorile culturale și tradițiile pot fi păstrate, astfel încât să se poată bucura de ele și generațiile tinere, care doar prin astfel de evenimente mai pot vedea cum se construiau casele la sate, în urmă cu 100 de ani”, a scris pe Facebook vicele CJ Ilfov Ștefan Rădulescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.