Interlopul Genică Boenică va fi adus luni dimineață în țară

Genica Boenica
Genica Boenica srsa foto EVZ.ro

Romeo Ursu, poreclit Genică Boenică, a fost reținut și va fi adus în țară luni dimineata. Bărbatul în vârstă de 55 de ani a fugit din România după mai multe condamnări cu închisoarea. Boenică le trimitea mesaje pe rețelele de socializare polițiștilor.

„La data de 18 septembrie 2023, polițiștii Direcției Investigații Criminale – I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Municipiul București. Acesta a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de înșelăciune și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității. „De asemenea, cel în cauză se sustragea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanța, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de consituirea unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Bărbatul urmează să fie încarcerat într-un penitenciar”, se arată în comunicatul Poliției Române, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.