Încep inspecţiile în şcoli după valul de violenţe

Încep inspecțiile maraton la școlile cu probleme, după incidentele șocante descoperite în ultima perioadă. Inspectoratele au întocmit o listă neagră a acestor unități de învățământ.

CITEŞTE ŞI: Elevul care a venit cu pistolul la şcoală ar fi cumpărat arma de pe internet

În București, cinci școli au intrat deja în vizorul autorităților.

Pe lista celor cinci școli din București care se află pe lista neagră se numără și Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, acolo unde un elev a fost violat de două ori, în toaleta unității de învățământ.

Scandaluri de bullying

Practic, abia acum, după incidentele grave de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, dar și după scandalul de bullying de la Colegiul German Goethe, Inspectoratul General al municipiului București a întocmit o listă pe care se află cinci școli gimnaziale de stat, unde vor avea loc inspecții școlare, la începutul lunii viitoare, astfel încât reprezentanții Inspectoratului Școlar să stabilească dacă sunt nereguli și, în cazul în care vor fi descoperite, cum trebuie să se acționeze în continuare, pentru a le rezolva.

Pe de altă parte, nici în prezent nu există acel plan de combatere a violenței școlare la nivel național, plan care ar fi trebuit să intre în vigoare încă din această lună, însă reprezentanții ministerului Educației spun că încă este în lucru și nici nu se știe când va fi finalizat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.