În timp ce cluburile funcţionează ilegal, Poliţia scoate elicoptere pentru paza Paştelui Catolic

Peste 10.000 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia Paştelui Catolic, în această perioadă urmând să mai acţioneze peste 5.000 de pompieri, peste 4.200 de poliţişti de frontieră, 13 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie.

De asemenea, peste 300 de jandarmi vor acţiona în zonele turistice la sfârşitul acestei săptămâni.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat vineri, că 10.000 de poliţişti vor acţiona în această perioadă la nivel naţional.

„În medie zilnic vor acţiona la nivel naţional aproximativ 10.000 de poliţişti în sistem integrat cu Jandarmeria Română, dar şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice şi bineînţeles pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. Dintre cei 10.000 de poliţişti, peste 6.000 sunt de la Ordine Publică, 1700 sunt poliţisţi rutieri şi bineînţeles că toate aceste acţiuni complexe de prevenire a COVID-19 vor beneficia şi de suportul colegilor din celelalte structuri ale Poliţiei Române”, a declarat Georgian Drăgan.

Controale în staţiunile turistice

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina, a afirmat tot vineri, că peste 300 de jandarmi vor acţiona în acest weekend în zonele turistice.

CITEŞTE ŞI:

Cîţu a RĂBUFNIT: Ce se întâmplă cu cluburile care organizează petreceri
„Este primul weekend al vacanţei şcolare aşa că Jandarmeria Română îşi va concentra efortul în zona turistică în acest weekend. Ne aşteptăm la un aflux mai mare de turişti în acea zonă astfel că am mărit numărul de patrule, sunt peste 300 de jandarmi care vor acţiona zilnic acolo.

Principalul nostru obiectiv este siguranţa fizică, dar şi cea sanitară pentru că în cadrul misiunilor colegilor mei va fi urmărită respectarea de către cetăţeni şi de către operatori economici a măsurilor dispuse de autorităţi pentru protecţia sanitară”, a afirmat Sorin Despina.

Restricţii ridicate

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a afirmat că în noaptea de 3/4 aprilie, de Paştele Catolic circulaţia va fi permisă credincioşilor între orele 20 – 02.

Ea a precizat că în aceste zile peste 5000 de pompieri vor acţiona şi peste 13 elicoptere ale Inspectoratului General al Aviaţiei.
„În aceste zile peste 5.000 de pompieri vor asigura misiunile de prevenire şi intervenţie la nivel naţional. (…) În această perioadă vor fi la datorie şi echipajele Inspectoratului General de Aviaţie al MAI cu 13 elicoptere care pot desfăşura misiuni de tip SMURD, inclusiv zboruri care au legătură cu pandemia de COVID-19 precum şi misiuni în sprijinul celorlalte structuri operative ale MAI”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.
Monica Dajbog a mai transmis că peste 4.200 de poliţişti de frontieră vor acţiona în această perioadă la nivel naţional.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.