În plină criză de coronavirus, România trimite 16 cadre medicale în Italia

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România va trimite în Italia, în zona Milano, o echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali. Anunțul este cel puțin ciudat, în condițiile în care țara se confruntă cu deficit de medici, iar 734 de cadre medicale sunt confirmate cu coronavirus.

„Am decis ca România să trimită o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia. Ei vor merge acolo în zona Milano. Vor pleca cel târziu mâine (marţi, n.red.). O echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali”, a a anunțat Klaus Iohannis.

Președintele țării a avut astăzi o nouă şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.