În ce oraşe din România se câştigă cel mai bine

Guvernul interimar a împărțit primarilor 1,4 miliarde de lei

Un factor major pe care oamenii îi iau în considerare când trebuie să îşi aleagă un domeniu de activitate sau un loc de muncă este salariul. Astfel, multe persoane aleg să se mute în alte oraşe sau chiar în alte ţări pentru a obţine un venit mai bun.

CITEŞTE ŞI: Decizie de ULTIMĂ oră: Pădurile vor fi păzite de mafie cu hărţi stelitare şi camere video!

În acest context, este important, atunci când aplici pentru un job, să cunoşti câteva date în legătură cu salariile din oraşele importante ale României, dar şi din oraşele mai mici.


Unde sunt cele mai mari salarii?

Potrivit unor date oferite de un comparator salarial al eJobs, în niciun judeţ din ţară media salarială nu scade sub 3.000 de lei pe lună. Pe primul loc se află capitala României, Bucureşti, unde se înregistrează o medie salarială netă de 5.000 de lei. Pe poziţia a doua a clasamentului, la mică distanţă faţă de Bucureşti, se află Timişul, unde se înregistrează o medie salarială netă de 4.700 de lei.

O opţiune importantă pentru cei care doresc să obţină un venit mai mare este şi Clujul, unde se înregistrează o medie salarială netă de 4.500 de lei. Pe următoarea poziţie se află Ilfov, Iaşi, Braşov şi Sibiu, cu 4.000 de lei.

Alte județe în care salariul mediu net depășește pragul de 3.500 de lei net sunt Bihor – 3.950 de lei, Prahova – 3.800 de lei, Argeș – 3.800 de lei şi Alba – 3.800 de lei.
În ce judeţe se înregistrează cele mai mici venituri

La coada clasamentului, cu venituri mult mai mici, se află angajaţii din judeţe precum Ialomiţa, Vâlcea şi Gorj. Aici, media salarială netă este de 3.200 lei pe lună. În Caraş-Severin şi Vaslui se înregistrează o medie netă de 3.100 lei pe lună.

Unde sunt cele mai tari salarii

Conform studiului mai sus menţionat, cele mai mari salarii se înregistrează, în continuare, în domeniul IT, cu o medie netă de 6.500 de lei pe lună. Pe locul al doilea se află cei care au ales să activeze în management de proiect, înregistrând o medie salarială netă de 6.000 de lei pe lună.

În ce oraşe cred tinerii că se trăieşte cel mai bine?

Aşteptările studenţilor din România au crescut în ultimii ani. Astfel, după terminarea studiilor, foarte mulţi dintre ei se orientează către cele mai importante oraşe ale ţării.

Chiar dacă îşi doresc să trăiască şi să lucreze în oraşul natal sau în oraşul în care au urmat studiile universitare, tinerii României sunt dispuşi să sacrifice aceste lucruri pentru a ajunge în oraşe în care se trăieşte mai bine sau chiar în alte ţări.

Reporterii Adevărul au stat de vorbă cu mai mulţi studenţi ai Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi, de la diverse specializări, încercând să afle ce aşteptări au aceştia după finalizarea studiilor.

„Cel puţin din ce vedem în presă sau din ce auzim pe internet, se pare că în Cluj-Napoca se trăieşte, în momentul de faţă, destul de bine. Cred că acolo este un nivel de trai mai ridicat decât în Iaşi, poate şi decât în Bucureşti. Cu toate acestea, îmi imaginez că şi cheltuielile sunt mai mari. Personal îmi doresc să rămân în Iaşi. În Bucureşti nu mi-aş dori să locuiesc, mi se pare un oraş prea aglomerat, infernal”, a povestit Ştefana, viitoare absolventă a Facultăţii de Informatică din Iaşi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.