Imunitatea lui Cîţu, ridicată în Senat: POate fi cercetat de DNA

Senatorii au votat pentru ridicarea imunității senatorului Florin Cîțu. DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare pentru fostul premier, care e acuzat că a cumpărat o cantitate mult prea mare de vaccinuri în pandemie.

CITEŞTE ŞI: Sindicaliştii, întâlnire de URGENŢĂ cu Ciolacu

Din cei 92 de senatori prezenți, 90 au votat pentru și doi s-au abținut.

Rând pe rând, reprezentanții partidelor care au vorbit la ședința de Senat au anunțat că vor vota pentru ridicarea imunității, oferind șansa autorităților să își facă Treaba.
Lăsăm Justiția să-și facă treaba, a spus fostul premier Florin Cîțu în ședința Senatului în care se discută ridicarea imunității sale, în dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie: „Mi-am indeplinit corect toate atribuțiile, cu respectarea legislației în vigoare”.

Voturi

„Am pus pe primul rând sănătatea oamenilor, libertatea individuală și economică. Eram conștient că orice decizie luată avea implicații pentru sănătatea oamenilor. Am păstrat cea mai liberă economie din lume. Îmi asum ce a făcut în acel moment Guvernul Românieia făcut, în contextul imprevizibil, ceea ce putea să facă. Mi-am indeplinit corect toate atribuțiile, cu respectarea legislației în vigoare”, spune Florin Cîțu.

Voturi pentru – 90

Voturi împotrivă – 2

Abțineri – 0

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.