Haos complet într-un centru de vârstnici din Cluj din cauza coronavirus

covid

E haos complet în Cluj. Aproape 50 de persoane dintr-un centru de vârstnici din comuna Apahida, județul Cluj, au fost diagnosticate cu COVID-19.

Iar în acest caz este vorba de angajați ai instituției, dar și de beneficiari care au vârste cuprinse între 68 și 92 de ani.

Potrivit Prefecturii Cluj, focarul a apărut la un centru de vârstnici – Casa Hermina din Dezmir, comuna Apahida, potrivit stiripesurse.ro.

„Din 54 de testați, 48 sunt pozitivi (rezidenți cu vârstele între 68-92 ani și personal angajat). În cursul zilei de azi (miercuri – n.r.) se va organiza evaluarea tuturor pozitivilor din punct de vedere clinic, paraclinic și imagistic. Acest lucru în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate fiecărui pacient”, arată reprezentanții Prefecturii Cluj.

Aceștia precizează că s-a decis testarea ca urmare a depistării a doua cazuri pozitive la personal.

Activitatea centrului s-a suspendat pentru dezinfecție.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.