Guvernul Orban va adopta astăzi rectificarea bugetară

Guvernul Orban va adopta, joi, rectificarea bugetară. Anunțul a fost făcut de ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan. Pentru anul în curs deficitul bugetar este estimat la 4,3% din PIB, potrivit proiectului publicat marți pe site-ul Ministerului de Finanţe.

„Rectificarea bugetara este pe agenda Guvernului in sedinta de maine (joi – n.r.). Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei primeste 1.763,7 milioane lei, iar aceasta suma va avea ca principala destinatie Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL – n.r.), pentru care, in ultima perioada, s-au inregistrat peste 2.500 de solicitari de transfer pentru lucrari sau servicii executate. Acestea vor fi onorate in ordinea cronologica a inregistrarii lor, in conformitate cu reglementarile in vigoare. Si, asa cum am mai declarat, fara conotatii politice! Astfel, efectul economic imediat va fi reflectat in activitatea operatorilor economici si a autoritatilor publice locale care implementeaza proiecte finantate prin PNDL”, a scris Ion Stefan, pe Facebook.

Ministerul Finantelor Publice a publicat, marti, proiectul Ordonantei de Urgenta a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, care prevede pentru anul in curs un deficit bugetar estimat de 4,3% din Produsul Intern Brut.

Conform proiectului, veniturile bugetului general consolidat se diminueaza, pe sold, cu suma de 18.356,9 milioane lei, din care 10.488,2 milioane lei influente ale veniturilor din economia interna si 7.868,7 milioane lei influente din venituri din fonduri externe nerambursabile, scrie Mediafax.

De asemenea, bugetele serviciilor secrete au fost majorate cu peste 25 de milioane de lei, cu exceptia Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS).

Bugetul Serviciului Roman de Informatii (SRI) are cea mai mare crestere, de 20,734 milioane lei, dupa ce la rectificarea din august insttitutia a mai primit o majorare de peste 396 de milioane de lei.

Serviciul de Informatii Externe (SIE) primeste un plus de 3,9 milioane lei, iar Serviciul de Paza si Protectie are un buget majorat cu 950.000 de lei.

Șase ministere pierd bani la rectificare, respectiv Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Comunicațiilor și Secretariatul General al Guvernului vor primi mai puțini bani.

Ministerele care castiga sunt Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, Ministerul Sanatatii, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comert si Antreprenoriat și Ministerul Finantelor Publice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.