Giurgiu. Trei persoane rănite în urma exploziei unei case

Un tânăr de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportaţi la spital, cu arsuri la nivelul feţei şi membrelor, în urma unei explozii produse în casa lor situată în municipiul Giurgiu.

Locuinţa nu era racordată la reţeaua de gaze, iar butelia era închisă. A fost solicitată şi prezenţa unei echipe de la furnizorul de gaze pentru a efectua verificări, deoarece locuinţa vecină era racordată la reţea. În urma măsurătorilor efectuate, valorile de detecţie au fost normale. Persoanele rănite, un tânăr în vârstă de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportaţi la spital. Ei aveau arsuri la nivelul feţei şi membrelor. În urma exploziei, au fost afectate două camere şi holul locuinţei. Cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, în momentul în care una dintre persoanele rănite a pornit aerul condiţionat, potrivit g4media.ro.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe strada Soarelui, din municipiul Giurgiu în urma producerii unei explozii. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Salvatorii ajunşi la faţa locului au constatat că trei persoane au suferit arsuri în urma unei explozii care nu a fost urmată de un incendiu. Locuinţa nu era racordată la reţeaua de gaze, butelia folosită în casa respectivă fiind găsită închisă”, a comunicat sâmbătă, ISU Giurgiu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.