Fotbalist de Naţională, dispărut de un an: Avea patima păcănelelor!

Lucian Burdujan (39 de ani) a dispărut în luna noiembrie a anului trecut. Numele fostului fotbalist apărea pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea de persoane dispărute.

CITEŞTE ŞI: Un prahovean oferea un abonament șoferilor pentru a nu fi opriți de poliție, pe DN1

Lucian Burdujan a fost jucător la Rapid în perioada 2004-2008, când a jucat în sfertul de Cupa UEFA. El a plecat de acasă în noiembrie 2022, iar orice legătură cu el s-a pierdut în septembrie 2023.
Fosta soție a lui Lucian Burdujan vine cu amănunte mai puțin cunoscute

Conform unor cercetări ale IPJ Neamț, el ar fi apărut între timp în luna septembrie. Atunci s-a întâlnit cu fratele său în București, după care iar a dispărut.

Fosta soție, de care Lucian Burdujan s-a despărțit în urmă cu 8 ani, a dezvăluit problemele fostului atacant. Se pare că acesta este dependent de jocurile de noroc, ajungând să își piardă toți banii câștigați din cariera de fotbalist. Burdujan ar fi plecat de acasă și a rupt legătura cu mama lui după ce i-a cerut acesteia niște bani, dar a fost refuzat.

Are doi copii

Lucian Burdujan are doi băieți cu fosta soție, divorțul având loc în urmă cu opt ani:

„Viciul lui a fost reprezentat de jocurile de noroc! E o boală. A pierdut sute de mii, milioane de euro, câștigate ca fotbalist. Gândul lui era să recupereze din banii pierduți. N-am avut cu cine să discut. Mi-am refăcut viața, iar el nu s-a mai interesat de copii. Fotbalul era viața lui. Nu accepta ajutorul nimănui”, a declarat aceasta pentru gsp.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.