Focar de coronavirus într-o comună din Dâmbovița

Foto, sursa: Dragos Vladulescu, Facebook

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei dâmbovițene Dragomirești, a transmis pe Facebook că și în comună a apărut primul caz de coronavirus. Este vorba de patru persoane infectate.

El face un apel către locuitori, scriind pe Facebook următoarele: „

STIMAȚI CETĂȚENI,

Din motive independente de voința noastră și în ciuda tuturor eforturilor pe care fiecare dintre noi le-am făcut atât pe perioada stării de urgență cât și pe durata stării de alertă, prin respectarea măsurilor de distanțare socială, a regulilor de igienă personală precum și purtatul măștii în spațiile închise, se pare că nici comuna noastră n-a fost ocolită de virusul SARS-COV2. Până la această dată, pe raza comunei au fost confirmate un număr de 4 cazuri diagnosticate cu infecție cu Coronavirus. Persoane care în prezent se află internate.

Iar persoanele cu care acestea au intrat în contact direct se află în izolare la domiciliu. Facem apel la calmul și responsabilitatea dumneavoastră. Deoarece toate cazurile confirmate sunt asimptomatice. Nu este cazul să intrați în panică și situația să se amplifice, Ținând cont de faptul că nu a fost vina lor pentru că au contactat acest virus. De aceea apelez la spiritul civic al fiecăruia dintre dumneavoastră să fim calmi. Să respectăm regulile impuse de autorități. Am fost, sunt și voi fi aproape de dumneavoastră la orice oră din zi și din noapte, oferidu-va spriinul. STAȚI ACASĂ. FIȚI RESPONSABILI AVEȚI GRIJĂ DE VOI ȘI DE CEI DRAGI EVITAȚI SĂ VĂ EXPUNETI . PURTAȚI MASCĂ „, a scris primarul pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.