Fermierii protestează în faţa Comisiei Europene!

O delegaţie a Asociaţiei Forţa Fermierilor se află, în aceste zile, la Bruxelles pentru a trage un semnal de alarmă în faţa Comisiei Europene şi Parlamentului European cu privire la situaţia grea în care se află reprezentanţii sectorului agroalimentar din România, anunţă organizaţia într-un comunicat.

CITEŞTE ŞI: Iohannis a cerut Comisiei Europene să reanalizeze valoarea despăgubirilor acordate fermierilor români

Delegaţia AFF va afişa un banner în faţa Comisiei Europene pe care este înscris mesajul: „FERMIERII ROMÂNI MERITĂ RESPECT!” (ROMANIAN FARMERS DESERVE RESPECT!). Organizaţia spune că a fost ales acest moment deoarece pe 30 martie are loc o întrunire tehnică la nivel Comisie Europeană pentru a discuta recalcularea ajutorului din bani europeni pe care urmează să îl primească România, scrie News.ro.
Fermierii protestează din cauza inegalității față de producătorii din Ucraina

„În 20 martie decizia iniţială a fost ca dintr-un buget de 56 de milioane de euro, Polonia să primească 30, Bulgaria 16, România 10. Suma totală este o jignire pentru efortul făcut de fermierii din estul Europei iar, evident, împărţirea acestei sume este, în mod evident, în defavoarea României, încă o dată”, precizează Asociaţia Forţa Fermierilor.

Deplsarea delegaţiei oficiale

„Acesta este motivul deplasării delegaţiei oficiale a Asociaţiei Forţa Fermierilor la Bruxelles. Am considerat că înainte de întâlnirea Comisiei de pe 30 martie trebuie să dăm un semnal că fermierii români merită respect la Bruxelles”, a spus Daniel Radu, membru AFF.

„Mă bucur că voi avea ocazia să transmit un mesaj despre situaţia grea în care se află fermierii mici şi mijlocii din România”, a spus Valentin Popa, membru AFF. „Este momentul să dăm un semnal clar aici, în capitala Uniunii Europene. Fermierii români au fost în prima linie a efortului european de ajuta Ucraina. Fermierii români au făcut sacrificii, au renunţat la venituri şi marje de profit. Acest efort trebuie să fie recunoscut şi apreciat”, a spus Gabi Corodeanu, membru AFF.

Pe lângă acţiunile publice menţionate, delegaţia AFF are programate întâlniri cu europarlamentari români şi, de asemenea, acordarea de interviuri pentru reprezentanţii mass-media de la Bruxelles. Un alt moment important va fi prezentarea aceluiaşi mesaj public şi în faţa organizaţiei europene a fermierilor COPA-COGECA pentru a solicita un tratament egal, al tuturor fermierilor români, în susţinerea, la nivel european, a intereselor legitime ale sectorului agroalimentar naţional.

„În condiţiile în care cotizaţia la COPA-COGECA este plătită, integral din bani publici, pentru ca doar o parte minoritară a mediului asociativ să facă parte din această structură, considerăm că este o discriminare şi o jignire la adresa majorităţii fermierilor români. COPA-COGECA mai are încă multe de făcut pentru fermierii români ca să merite plata cotizaţiei, doar pentru unii, din banii tuturor românilor”, a spus Vlad Macovei, preşedintele AFF.

Costurile deplasării delegaţiei de fermieri la Bruxelles sunt susţinute, din fonduri proprii, de Asociaţia Forţa Fermierilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.