Elevă din Arad trimisă în judecată pentru jigniri aduse colegilor pe rețele de socializare

Sentinta data de judecatori. Sursa foto:: pexels-photo-
Sentinta data de judecatori. Sursa foto:: pexels-photo-

O elevă din Arad a fost trimisă în judecată pentru mai multe mesaje jignitoare postate pe rețelele sociale, care ar fi adus „o atingere gravă demnității colegilor săi”. Adolescenta și-a recunoscut faptele și le-a spus procurorilor că a fost vorba despre un gest adolescentin.

Fata ar fi creat în cursul lunii februarie 2021 două conturi cu user-ul „toate.bârfele” pe Instagram, respectiv Tellonym,  postând timp de trei zile, zeci de mesaje jignitoare la adresa colegilor ei, potrivit digi24.ro.

. Eleva și-ar fi acuzat colegi că fură din gențile elevilor, dar și că întrețin relații sexuale în băile școlii. „Credeam că doar eu am văzut-o în baie la fete pe *** astăzi cu unu… Ce fată!”; „Nu ți-e rușine să umbli cu bărbați prin baie?!”; „Am auzit că *** are iubit, săracu’ iubit… El nu vede că *** îl înșeală prin baie la școală”, sau *** popularele liceului la s**t **** în baie” – sunt câteva din mesajele postate de elevă pe cele două conturi de socializare. Procurorii au considerat că mesajele publicate pe rețelele sociale aduc „o atingere gravă demnității” persoanelor vătămate”. În cadrul procesului părinții a cinci dintre copiii menționați în postările respective au făcut front comun împotriva elevei, faptele ei fiind  încadrate la „tulburarea ordinii și liniștii publice în formă continuată”.”Fiind audiată în cursul urmării penale, inculpata a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, precizând că nu şi-a imaginat că se va ajunge la dosar penal ca urmare a postării unor mesaje cu caracter jignitor la adresa altor persoane, luând activitatea ca una specific adolescentină”, se arată în încheierea finală a judecătorului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.