Elev din Târgoviște, eliminat de la examenul de matematică din cauza telefonului mobil

Elev . Sursa Foto: Free-Photos/Pixabay.com
Elev FOTO: Free-Photos/Pixabay.com

Un elev din Târgoviște a fost eliminat la proba de la disciplina matematică din cauza deținerii telefonului mobil. Lucrarea acestuia a fost notată cu nota 1.

20 de elevi au terminat cu media generală 10 (zece), in  județul  Dâmbovița. Cei mai mulți (7) au absolvit  Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” iar un elev este din mediul rural –, respectiv de la Școala Gimnazială Brezoaele. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2- 27 iunie 2020. Potrivit statisticii generale,  dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci)  Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

71,37% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5

La nivelul județului Dâmbovița 71,37% au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Dintre aceștia 20 de elevi au încheiat cu media generală 10 (zece), dintre care cei mai mulți (7) de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” și un elev din mediul rural , Școala Gimnazială Brezoaele.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) (81.81%), iar 122 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 62,6% din candidați au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 58  candidați au obținut nota 10 (zece).

„Suntem bucuroși că în condiții cu totul speciale rezultatele elevilor noștri au fost mai bune decât în anul precedent. Ne bucurăm că nu au fost situații deosebite. Mobilizarea colegilor a fost una foarte bună.” , a declarat  Ion Sorin , inspector școlar general al ISJ Dâmbovița.

Contestațiile pot fi depuse luni în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Ele pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip. Ei  menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională. Respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.