După solicitarea lui Ciolacu, încep să zboare şefii din ministere

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu
FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Ministerul Mediului a publicat, vineri, în consultare publică, proiectul de reorganizare a instituţiei. Acesta prevede o reducere cu aproape 20% a posturilor din aparatul central, inclusiv numeroase posturi de conducere.

CITEŞTE ŞI: Ciolacu se întâlneşte cu transportatorii şi fermierii protestatari

Astfel, numărul total al posturilor din aparatul central scade de la 591 la 500 – aprox. 18%, iar cel al posturilor de conducere (directori generali, directori, şefi serviciu) scade de la 60 la 41 – 31%.

De precizat că cele 19 posturi de conducere sunt incluse în cele 91 reduse la nivelul aparatului central.

De asemenea, vor fi aduse modificări structurii Direcţiei Generale PNRR pentru eficientizarea derulării fluxurilor de lucru aferente investiţiilor şi jaloanelor finanţate.

În plus, prin comasarea altor structuri, a fost înfiinţată Direcţia Strategii, Politici de Mediu şi Managementul Fondurilor Europene. În vederea accelerării proceselor de digitalizare a activităţii la nivelul MMAP, a fost înfiinţată Direcţia Comunicare şi Digitalizare.

Va fi şi etapa a doua

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a explicat că etapa a doua de reorganizare va cuprinde toate instituţiile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea MMAP.

„În cazul acestora, pe lângă aplicarea aceloraşi principii – reducerea posturilor de conducere, absorbţia fondurilor europene şi digitalizarea, un alt obiectiv principal va fi întărirea structurilor teritoriale, care au fost neglijate nepermis de mult în ultimii ani”, a susţinut Fechet, potrivit realitatea.net.

Procesul de consultare publică durează 30 de zile lucrătoare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.