Primele alegeri legislative libere din România de după Revoluție au avut loc pe 20 mai 1990, în același timp cu scrutinul pentru prezidențiale. Ziua alegerilor a coincis în acel an cu „Duminica Orbului”. Mai exact, în a cincea zi de duminică după cea a Învierii, creștinii ortodocși sărbătoresc ziua în care Iisus a săvârșit minunea de a da vedere orbului din naștere.
În urmă cu 30 de ani, în „Duminica Orbului”, la alegeri a fost o prezență uriașă, de 86,19%. După încheierea primelor alegeri zise libere, Ion Iliescu a obținut 86,19%, iar Frontul Salvării Național (FSN) a obținut majoritatea în cele două camere ale Parlamentului, cu peste 65%.
Mai exact, la Senat, FSN a luat 67% din voturi și 91 de mandate, UDMR – 7,2% și 12 mandate, PNL – 7,06% și 10 mandate, iar Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) – 2 mandate.
În Camera Deputaților, FSN a obținut 66,31% și 263 de mandate, UDMR – 7,23% și 29 de mandate, PNL a luat 6,41% și 29 de mandate. Au mai avut reprezentați în Camera Deputaților și alte partide care au obținut sub 3% din voturi, pentru că atunci nu era regula pragului electoral de 5% din voturi.
Astfel, au mai intrat în Camera Deputaților: MER — 2,62% și 12 mandate, PNȚCD — 2,56% și 12 mandate, AUR — Partidul de Uniune Națională a Românilor și Partidul Republican — 2,12% și 9 mandate, Partidul Democrat Agrar din România (PDAR) — 1,83% și 9 mandate, PE — 1,69% și 8 mandate, Partidul Socialist Democratic Român — 1,05% și 5 mandate.
Câte două mandate au obținut în Camera Deputaților Partidul Social Democrat Român, Gruparea Democratică de Centru și Partidul Democrat al Muncii, iar câte un mandat au primit Partidul Liber-Schimbist, Partidul Reconstrucției Naționale din România, Partidul Tineretului Liber Democrat din România și Uniunea Liberală „Brătianu”.
Contracandidații lui Ion Iliescu
Principalii contracandidați ai lui Ion Iliescu au fost Radu Câmpeanu (PNL), care s-a întors din Franța, unde a fost exilat împreună cu familia sa și Ion Rațiu (PNȚCD), care în vremea comunismului a fost exilat în Marea Britanie.
Cei doi nu au avut nicio șansă în fața lui Ion Iliescu, mai ales că toată presa din perioada respectivă, adică o singură televiziune, cea publică, și un număr uriaș de ziare care au apărut după imediat după Revoluția din 1989, îl susținea pe candidatul FSN.
Iată câteva dintre titlurile din presa vremii de atunci: „Aceasta este mult trâmbițata democrație a domnului Rațiu, care nu diferă între nimic de cea a lui Gheorghiu-Dej de acum 40 de ani” (Adevărul, 22 martie 1990; „L-am ascultat (cu interes) pe Majestatea Sa, regele. De ce să nu-i ascultăm (mai des) și pe Măriile Lor, Muncitorii și Țăranii acestei țări?” (Adevărul, 17 mai 1990).
Iar după ce Ion Iliescu a câștigat alegerile, presa vremii titra: „Vor fi, desigur, multe motivele pentru care ziua de 20 mai va fi socotiviă o dată cu adevărat importantă în ceea ce privește opțiunea poporului pentru libertate și democrație”.
Trecutul lui Ion Iliescu
Ion Iliescu a absolvit un liceu din București, apoi a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic din Capitală, după care a făcut studii la Institutul Energetic al Universității din Moscova.
A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965.
A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR.
La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.
La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR. A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.
În 1971, Nicolae Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu, l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979).
În 1979 a fost numit președinte al Consiliului Național al Apelor, înlocuindu-l pe Florin Iorgulescu. Ion Iliescu este eliberat din funcția de membru al CC al PCR la 22 noiembrie 1984 și eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.
Cetățeanul TV
