Dorina Lazăr, demisă de PMB de la Teatrul Odeon: „Sunt siderată”. Actrița spune că a fost amenințată

Teatrul Odeon

Dorina Lazăr a fost demisă de la Teatrul Odeon şi a fost înlocuită în regim de interimat de Dumitru Cristian Şofron, a anunţat Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Potrivit PMB, măsura a fost luată pe baza raportului Corpului de Control al Primarului General, care a vizat, printre altele, verificarea aspectelor organizatorice, financiare şi respectarea legalităţii privind încheierea şi derularea contractelor comerciale.

”Sunt siderată. A venit un curier de la Primărie care mi-a adus o hârtie prin care am fost demisă din 24 august. Eu din 24 şi până astăzi am semnat o grămadă de acte. Ele sunt semnate ilegal, probabil, acum. Nu ştiu despre ce clauze este vorba, pentru că nu am acces la referat. Am dat telefon la Primărie şi nu îmi răspunde nimeni”, a declarat Dorina Lazăr pentru News.ro.

”Acum patru zile am primit o hârtie de la Primărie că îmi reconsfinţeşte contractul de muncă şi azi am primit că mi-l anulează”, a precizat cea care a condus Teatrul Odeon. Actriţa a adăugat că în urma refuzului ei de a tăia din bugetul teatrului, discutat în primăvară, un consilier de la primărie i-a spus să îşi caute un alt loc de muncă, discuţie în urma căreia Corpul de Control a realizat un raport la instituţia teatrală. Dorina Lazăr a cerut trimiterea raportului la Curtea de Conturi.

”La mine la teatru, în urma refuzului meu de a tăia din buget, când s-a discutat bugetul în primăvară – un buget care era foarte echilibrat şi care nu prevedea nimic în plus faţă de ceea ce era necesar, un domn consilier mi-a spus la telefon, când l-am întrebat ce mi se întâmplă dacă nu modific bugetul: «Vă căutaţi alt loc de muncă». Şi în două ore am avut aici Corpul de Control al primarului, care a stat vreo 10 zile, a făcut un raport şi… Pesemne pe baza acestui raport (i-a fost încetat contractul, n.r.). Dar eu am rugat ca raportul să fie trimis la Curtea de Conturi. Eu sper să vină Curtea de Conturi şi să facă controlul cel adevărat”, a mai spus Dorina Lazăr.

”Era vorba de derularea acestei refaceri a teatrului, dar nu s-a încheiat, nu am făcut socotelile, nu am depăşit bugetul. Mai avem bani în bancă, încă n-am plătit tot”, a precizat ea. ”Eu aş face o conferinţă de presă, dar după cea pe care am avut-o atunci cu spaţiile din Giuleşti am primit o hârtie cum că nu am voie să mai fac vreodată conferinţă de presă fără să cer permisiunea Primăriei”, a adăugat actriţa.

În luna mai, Primăria Capitalei a anunţat că va da pentru Teatrul Odeon un alt spaţiu pentru depozitarea decorurilor şi a atelierelor, până atunci teatrul putând rămâne în spaţiul din Calea Giuleşti, într-un spaţiu delimitat. ”Eu cred că are legătură cu o atitudine pe care e foarte târziu la 77 de ani să o adopţi, aceea de a pupa mâini. Am trăit într-un fel toată viaţa, mi-e greu acum spre sfârşit… Cel mult să mă cocoşez de la bătrâneţe, dar aşa, numai pentru post… Desfid pe oricine şi-ar închipui că am luat vreun leu din banii teatrului sau că am dirijat altfel decât era logic şi legal”, a mai spus ea.

Conducerea interimară a Teatrului Odeon va fi asigurată de Dumitru Cristian Şofron, până la organizarea concursului de proiecte de management, conform legii, potrivit PMB.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.