Deva. Cinci copii și părinții lor, transportați urgent la spital!

Membrii unei familii au fost la un pas de moarte, după ce s-au intoxicat, cel mai probabil in urma unei scurgeri de gaze, într-o casă din Deva. Cei cinci copii și părinții lor, care au fost scoși de pompieri, au fost transportati la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Hunedoara, cele șapte persoane prezentau simptome de vărsături, ameţeli şi stări de leşin. Ele au fost evacuate de către pompieiri şi duse la spital pentru îngrijiri medicale. Imobilul nu este racordat la reţeaua de gaz a oraşului, încălzirea fiind realizata cu butelii. „Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în jurul orei 23.00, la o casă de locuit din municipiul Deva unde, în urma unui apel la 112, a fost anunțat că 7 persoane, doi adulți și cinci copii, s-au intoxicat cu gaz. La fața locului, echipajele de salvare au constatat că toate cele 7 persoane prezentau simptome ale unei posibile intoxicări: vărsături, amețeli și stare de leșin. Pompierii, împreună cu 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit de urgență pentru extragerea persoanelor din clădire, acordarea primului ajutor și transportul acestora la UPU – Deva. Toate cele 7 persoane, conștiente și cooperante, se află acum la Spitalul Județean de Urgență Deva unde li se acordă tratament medical de specialitate. Casa de locuit, o clădire cu 2 etaje, nu este racordată la rețeaua de gaz a orașului Deva, iar încălzirea se face cu butelii de aragaz”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.