Dâmbovița. Bărbat prins cu 1,5 kg de cocaină și 14 kg de canabis

Foto, droguri. Sursa: pixabay.com
Foto, droguri. Sursa: pixabay.com

Un traficant de droguri din Dâmbovița a fost prins cu 1,5 kilograme cocaină și peste 14 kilograme rezină de canabis. Procurorii cer arestarea preventivă a bărbatului.

„La data de 14.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Măsura a fost luată după ce, acesta a fost prins în flagrant, pe raza județului Dâmbovița, în timp ce deținea, în autoturismul cu care se deplasa, cantitățile de 1,5 kilograme cocaină (drog de mare risc) și peste 14 kilograme rezină de canabis (drog de risc), destinate comercializării”, anunță DIICOT. Procurorii l-au prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Dâmbovița și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.