Coronavirus: 16 noi cazuri confirmate duminică. Numărul total a ajuns la 139

FOTO: geralt/Pixabay.com
FOTO: geralt/Pixabay.com

Coronavirus: 16 noi cazuri confirmate duminică. În România au fost confirmate, până acum, 139 infecții cu coronavirus. Nouă dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale și credibile.

Autoritățile anunță că în ultimele ore au mai fost confirmate încă opt cazuri de infecție cu noul coronavirus, astfel că bilanțul ajunge acum la 139 de cazuri.

16 noi cazuri de coronoavirus confirmate duminică

În cursul zilei de duminică, 15 martie, au fost confirmate 16 cazuri noi, după cum urmează:

  • 4 cazuri în București
  • 4 în Arad
  • 3 în Brașov
  • 2 în Brăila
  • câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași 

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. 

Cele 16 persoane au vârsta cuprinsă între 5 ani și 71 de ani.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.855 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).

Alte 14.640 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.205 teste. Dintre acestea, 3.066 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 6 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 14 martie, ora 08.00 – 15 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.231 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.614 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global.

Până la data de 15 martie 2020, au fost raportate 39.768 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARĂ /CAZURI CONFIRMATE /DECEDAȚI/ VINDECAŢI*
Italia 17750 (+2637) 1441 (+425) 1966 (+527)
Spania 5753 (+2749) 136 (+52) 517 (+324)
Franţa 4499 (+1623) 91 (+30) 12
Germania 3795 (+1426) 8 (+3) 46
Regatul Unit 1140 (+550) 21 (+11) 19

*INFORMAȚII LA DATA: 15 MARTIE 2020 Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE /DECEDAȚI /VINDECAȚI*
151363 (+17503)/ 5758 (+791)/ 71694 (+2274)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 13-15 martie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că cele opt persoane confirmate duminică sunt persoane care au fost în contact cu pacientul de la Gerota și senatorul PNL de Constanța Vergil Chițac. Cele opt persoane sunt asimptomatice și erau în izolare sau în carantină

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.