CONSTANȚA. Mâna dreaptă a mogulului Comănescu cere falimentul GSP SA

Gabriel Comănescu Foto: ziarulamprenta.ro
Gabriel Comănescu Foto: ziarulamprenta.ro

După ce a lucrat timp de 17 ani în GSP, din 2005 până în 2022, fiind considerat de mulți mâna dreaptă a proprietarului firmei, omul de afaceri Gabriel Valentin Comănescu, Radu Petrescu cere falimentul fostului său angajator.

Radu Petrescu a fost director de comunicare și marketing al Grup Servicii Petroliere (GSP) SA, a dat în judecată compania la Tribunalul Constanța, pe 24 martie 2023, la secția a II-a civilă.

Primul termen de judecată a fost pe 3 mai 2023.

Din informații neoficiale, care nu au putut fi verificate din mai multe surse, la mijloc s-ar afla mai multe salariile neîncasate de acesta.

Radu Petrescu nu a dorit să facă niciun comentariu asupra acestui subiect, arată sfin.ro.

GSP are datorii și către statul român.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea în noiembrie 2022, că firma cu cele mai mari datorii față de Portul Constanța este Grup servicii Petroliere. Grindeanu a declarat că GSP are datorii de 8 milioane de lei la utilități, din totalul de 9 milioane. GSP mai are o datorie de 20 de milioane lei pentru chirii, la care se adaugă și penalități.

Grup Servicii Petroliere a fost înființat de Gabriel Comănescu în 2003, obiectul de activitatea fiind servicii în zona forajului pe mare (offshore).

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a chemat în instanță Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, companie deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Obiectul este sechestrul asupra a două nave.

Sechestru pe „Adornate”

La data de 26 ianuarie 2023, instanța a admis cererea CN APM Constanța și s-a dispus sechestrul asigurator a două nave – DM 155 și Adornate, feblețea lui Gabriel Comănescu, spun unii apropiați.

Solutia pe scurt: „Înch. Admite cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA în contradictoriu cu pârâta GRUP SERVICII PETROLIERE LOGISTIC. Instituie măsura sechestrului asigurător asupra navei DM155, proprietatea pârâtei şi a navei ADORNATE, proprietatea pârâtei, măsură dispusă până la soluţionarea acţiunii de fond ce urmează a fi introdusă într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii. Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia consemnării unei cauţiuni de 5 % din valoarea creanţei afirmate, în termen de 10 zile de comunicarea prezentei încheieri. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Și ANAF scosese velierul la vânzare, într-un dosar de executare silită, dar a anulat licitația.

Grup Servicii Petroliere Logistic SRL are sediul social în Năvodari, incinta Port Midia, specializată în manipulări. Asociații Grup Servicii Petroliere Logistic SRL sunt GSP Holding SA, cu sediul în Luxemburg, cu 99 % și Gabriel-Valentin Comănescu, cu 1 %. De asemenea, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL este administrată de Gabriel-Valentin Comănescu și de Mihai Dumitru Bratu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.