Constanța. Femeie reținută pentru agresarea unui polițist într-o secție de poliție

O femeie de 56 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore după ce a agresat un poliţist în sediul Poliţiei Medgidia. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, femeie, din Medgidia, este anchetată pentru ultraj.

”Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în data de 04.04.2024, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla în sediul Poliţiei mun. Medgidia, jud. Constanţa, fără să îi fi fost permis accesul, inculpata C.V. l-a lovit cu palma în zona mandibulei drepte şi cu piciorul în zona genitală pe agentul de poliţie M.M.C., care se afla în timpul serviciului, provocându-i suferinţă fizică”, au transmis procurorii. Femeia va fi prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, femeia venise la sediu pentru a se interesa de situaţia unei plângeri aflată în competenţa Poliţiei Medgidia. După ce l-a ameninţat pe ofiţerul de serviciu, ea a mers din sala de aşteptare în holul instituţiei, unde accesul este limitat. unde a început să înregistreze cu un telefon mobil. În momentul în care ofiţerul de serviciu i-a cerut să părăsească zona, ea l-a agresat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.