Consilierul general PSD Orlando Culea nu o mai susține pe Gabriela Firea. ”Consilierii nu sunt consultați”

companiile municipale
Fostul președinte de ședință al CGMB denunță și el manevra de „albire” a companiilor municipale

Consilierul general PSD Orlando Culea nu o mai susţine pe Gabriela Firea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) și spune că multe dintre proiectele propuse a fi implementate sunt făcute doar pentru imaginea primarului.

„Suntem nemulţumiţi de activitatea doamnei primar în primul rând de cea de la conducerea PSD Bucureşti, întrucât ea înţelege să conducă filiala discreţionar şi dictatorial. A ajuns ca această organizaţie să nu aibă nici măcar sediu, unde membrii nu mai vorbesc şi atunci toată această activitate se răsfrânge şi asupra Consiliului General. Toate lucrurile astea sunt decontate de consilieri şi de partid”, a declarat marţi Orlando Culea înaintea şedinţei CGMB.

El acuză că mare parte dintre proiectele de hotărâre sunt propuse doar pentru imaginea primarului general, iar consilierii nu sunt consultaţi cu privire la ele. „Despre proiectele edilitare, 90 la sută sunt făcute doar pentru imaginea unei singure persoane, a primarului general. Una dintre nemulţiumirile mele şi ale unor colegi de-ai mei care s-au manifestat mai mult sau mai puţin, a fost faptul că noi nu suntem niciodată consultaţi, niciodată întrebaţi, niciodată invitaţi să participăm la  deschiderea unor proiecte şi atunci înseamnă că nu există colaborare, noi suntem nişte simpli votanţi”, a explicat Culea. Orlando Culea nu o mai susține pe Gabriela Firea și a precizat că în prezent mai este încă un consilier PSD în această situație, însă aşteaptă să se hotărască şi ceilalţi în privinţa susţinerii.

Săptămâna trecută patru consilieri generali au fost excluşi din partid de filiala PSD Sector 5 condusă de primarul Daniel Florea, decizie luată în unanimitate de Comitetul Executiv împotriva acestora pentru că ar fi votat în repetate rânduri împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor din Sectorul 5. Măsura de retragere a sprijinului politic a fost luată încă din aprilie, însă nu a fost niciodată pusă în aplicare, cei patru rămânând pe posturile de consilieri generali, arată PSD Sector 5. Retragerea celor patru ar putea afecta majoritatea pe care o deţine Gabriela Firea împreună cu PSD-ALDE în Consiliul General. Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, consilier general PSD, a declarat pentru News.ro că la primărie nu a ajuns niciun document din partea filialei PSD Sector 5 din care să rezulte că a fost retras sprijinul politic pentru patru consilieri generali, fiindcă dacă era aşa, aceştia nu ar mai fi putut, din aprilie şi până în prezent, să-şi exercite activitatea. De asemenea, Bădulescu susţine că nu înţelege nemulţumirea primarului Sectorului 5, Daniel Florea, în condiţiile în care consilierii generali PSD şi implicit cei patru, au votat întodeauna proiectele benefice pentru sectorul pe care îl reprezintă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.