Condițiile aplicate la frontieră ungară începând de azi. Românii care merg în Ungaria vor fi testați obligatoriu la intrarea în țară, cu unele excepții

Persoanele care intră în Ungaria din statele incluse de autoritățile ungare în zona galbenă, zonă în care se află și România, sunt testate obligatoriu la punctul de trecere a frontierei. Celor care au simptome nu li se permite intrarea în țară.

Iar cei care nu prezintă simptome intră obligatoriu în carantină. Fie instituționalizată, fie la domiciliu (auto-izolare) în Ungaria (dacă există posibilitate). Ei vor fi luați în evidențele autorităților sanitare ungare.

Reglementările, în vigoare de miercuri.

Potrivit Ministerului Afacerilor, noile prevederi legislative care reglementează condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei se aplică cetăţenilor ungari și cetăţenilor străini. Criteriul de clasificare pentru accesul în Ungaria este statul (zona) din care vine cetăţeanul respectiv. Noile dispoziții nu se aplică tranzitului de marfă, posesorilor de pașapoarte oficiale. Dar și persoanelor care pot dovedi că în ultimele șase luni au fost diagnosticate cu COVID-19, potrivit .hotnews.ro.

Statele de proveniență ale persoanelor care doresc să intre în Ungaria sunt clasificate pe trei categorii:

  • zona verde – fără restricții de intrare
  • zona galbenă – restricții de intrare. Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista galbenă. Zona galbenă mai cuprinde Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Federația Rusă, Serbia, Japonia, China și SUA.
  • zona roșie – nu este permisă intrarea. Statele incluse în zona roșie sunt: Albania, Bosnia Herțegovina, Belarus, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina. Dar și restul statelor din Asia, Africa și America Latină care nu sunt enumerate mai sus în zona galbenă.

Persoanele care intră pe teritoriul Ungariei din statele incluse de autoritățile ungare în zona galbenă, zonă în care se află și România, sunt testate obligatoriu la punctul de trecere a frontierei. Cetățenilor care prezintă simptome nu li se permite intrarea în țară.

Iar cei care nu prezintă simptome intră obligatoriu în carantină. Fie instituționalizată, fie la domiciliu în Ungaria (dacă există posibilitatea). Ei sunt  luați în evidențele autorităților sanitare ungare.

Persoanele faţă de care s-a dispus măsura carantinei la domiciliu pot solicita autorităților competente ieşirea din carantină după efectuarea a două teste moleculare biologice. Ele se fac la un interval de minimum 48 h. În cazul în care primul test este negativ, persoana poate ieşi din carantină. Dar este obligată în continuare să efectueze şi cel de-al doilea test. În situaţia în care cel de-al doilea test este pozitiv, se dispune reinstituirea carantinei de 14 zile.

Sunt exceptate de la carantina la domiciliu persoanele care prezintă la punctul de trecere a frontierei două teste moleculare cu rezultat negativ pentru infecția cu virus. Ele trebuie efectuate în ultimele 5 zile înainte de intrarea în Ungaria. Dar la o diferență de minimum 48 de ore. Certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
MAE subliniază că cetățenilor români care vin din statele aflate în zona roşie nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul ungar.

Condițiile pentru tranzit

Autoritățile ungare au precizat că cetățenii străini care intră în Ungaria în scopul tranzitării teritoriului vor fi supuși unei examinări medicale. Li se va permite accesul, în măsura în care persoanele nu prezintă simptome. Pentru permiterea tranzitului, sunt obligatorii respectarea condițiilor prevăzute de Codul Schengen. Prezentarea unui document din care să rezulte scopul deplasării și țara de destinație. Precum și asigurarea dreptului de intrare pe teritoriul statului vecin Ungariei care se află pe ruta de tranzit spre țara de destinație.
Tranzitul se va desfășura în maximum 24 de ore, pe rutele special desemnate. Va exista posibilitatea opririi la punctele de odihnă sau alimentare marcate în acest sens.
Punctele de frontieră pentru intrare/ieşire, rutele de tranzit, locurile de odihnă şi intervalele orare de părăsire a teritoriului Ungariei sunt disponibile pe site-ul poliţiei ungare.

 Derogări specifice anumitor categorii de persoane.

Dintre acestea:

  • cetăţenii anumitor state vecine, inclusiv România, (lucrători transfrontalieri, deţinători de imobile etc.) pot intra pe teritoriul Ungariei pe o rază de 30 de km în zona de frontieră pentru maximum 24 de ore.
  • lucrătorii sezonieri din agricultură provenind din toate statele vecine pot intra în Ungaria la solicitarea angajatorului. Dar după informarea prealabilă de către angajator a Inspectoratului General al Poliției. Demersurile angajatorului se fac electronic, cu 48 de ore înainte. Cererea va cuprinde numele și documentul de identitate al angajatului, locul desfăşurării activităţii, locul cazării și durata raportului de muncă. Suplimentar, angajatorii sunt obligati să informeze în scris lucrătorii sezonieri, în limba maternă a acestora, despre condițiile şi data intrării pe teritoriul Ungariei. Trecerea frontierei se realizează doar prin punctele care vor fi stabilite de conducerea poliției ungare în acest scop, în mod organizat, în grupuri. Lucrătorii sezonieri pot intra după efectuarea controlului medical care nu confirmă suspiciunea contactării virusului COVID-19. După intrarea în Ungaria, salariatul sezonier va fi luat în evidenţele de autorităților de sănătate publică. El va intra în carantină la locul de muncă timp de 14 zile. La încetarea raportului de muncă, angajatorul este obligat să anunțe atât punctul de trecere a frontierei. Cât și autoritățile de sănătate publică din Ungaria cu 48 de ore înaintea plecării.
  • călătoriile în scop de afaceri – managerii sau angajaţii companiilor înregistrate în Ungaria sau în ţările menţionate în Hotărârea de Guvern 341/2020 pot intra în Ungaria fără restricții. Dacă respectivele companii sunt afiliate, iar în accepțiunea legii privind impozitarea între ele există relaţii contractuale. Persoana în cauză trebuie să demonstreze că deplasarea se face în interes de serviciu.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: 0036 13 847 689, al Consulatului General al României la Szeged: 0036 62 424 431 sau al Consulatului General al României la Gyula: 0036 66 464 579. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS). Ele sunt preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0036 30 535 69 12 sau ale oficiilor consulare: 0036 30 6777 980 – Consulatul General al României la Szeged și 0036 30 6357181 – Consulatul General al României la Gyula.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.