Coliziune violentă în Dâmbovița! Doi șoferi transportați la spital

FOTO: PublicDomainPictures/Pixabay.com
FOTO: PublicDomainPictures/Pixabay.com

Un accident puternic s-a produs luni de dimineață, în orașul Titu, în urma coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară. Șoferii celor două mașini au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, a comunicat ISU Dâmbovița

La volanul autoturismului era un tânăr de 19 ani, autoutilitara fiind condusă de un bărbat de 53 de ani. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor incidentului rutier. „La data de 5 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 7, pe raza localității. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, la intersecția cu strada Pictor Nicolae Grigorescu, s-ar fi produs o coliziune între un autoturism condus de un tânăr de 19 ani și o autoutilitară condusă de un bărbat de 53 de ani, din direcția București către Găești. În urma impactului, cei doi șoferi, au fost transportați la spital”, a comunicat IPJ Dâmbovița.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.