Ciucă, văzut bine de UE ca vicepremier în noul Guvern

Nicolae Ciucă este văzut și din afară României ca fiind persoana potrivită ca vicepremier. De ce? Ar fi un garant al unei guvernări echilibrate, fără derapaje pe zona economică sau a politicii externe.

De mai multe zile există o dezbatere în zona de media și politică privind posibilitatea ca Nicolae Ciucă să ocupe, după „rotativă”, fie poziția de vicepremier în guvernul Ciolacu, fie pe cea de președinte al Senatului. Se pare însă că, dincolo de faptul că Generalului nu i-ar pica foarte bine să aibă un șef la guvern, rămânerea sa în Executiv e dorită și din afară, nu doar din interiorul partidului.

În partid, cei mai mulți primari și președinți de consilii județene se tem că odată plecat din guvern Nicolae Ciucă, pesediștii nu și-ar mai onora, echitabil, resposabilitățile față de administrația locală liberală, pe fondul apropierii alegerilor. În afară, partenerii externi au încă pe radar PSD, pentru că aceștia nu uită perioada Dragnea, de aceea, se pare că și-ar dori ca Nicolae Ciucă să fie un garant împotriva unor potențiale derapaje.

Astfel, surse politice arată că poziția partenerilor externi este motivată de atitudinea, încă prudentă, a acestora față de comportamentul social-democraților în viitoarea guvernare.

PSD poate colabora cu PNL prin Ciucă

Deși PSD a făcut în acești ani mai mulți pași prin care s-a delimitat de asaltul la statul de drept din perioada guvernărilor patronate de Liviu Dragnea, partenerii externi par a avea încă rezerve privind ireversibilitatea acestei opțiuni a social-democraților. Mai ales în actualul context, în care ascensiunea extremismului în Europa determină unele partide mainstream să îmbrățișeze un discurs radical, anti-democratic.

Practic, prezența lui Nicolae Ciucă în viitorul Guvern, condus cel mai probabil de Marcel Ciolacu, ar avea rolul de a nu permite noi derapaje. Atât în ceea ce privește statul de drept, cât și în ceea ce privește poziția României față de Ucraina. În acest sens, spun surse politice, partenerii externi s-ar asigura că nu ar exista atitudini de genul scandalului Bâstroe, în care unii lideri PSD au încercat să joace cartea naționalismului, nefiind încă la conducerea Guvernului.

Pe de altă parte, surse din PNL arată că prezența lui Nicolae Ciucă în viitorul Guvern ar fi bună și pentru partid, deoarece ar continua proiectele și politicile susținute de liberali în actuala guvernare. Până acum, președintele PNL nu a confirmat, dar nici nu a respins posibilitatea de a ocupa funcția de vicepremier în viitorul Guvern. Pe acest fundal, au existat mai multe speculații legate de o astfel de opțiune, inclusiv faptul că aceasta ar urma să fie respinsă de către Nicolae Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.