Ciucă, şedinţă de URGENŢĂ cu prefecţii

Nicolae Ciucă FOTO: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că România are rezervele necesare de energie pentru iarna care urmează și a anunțat că se fac rezerve pentru cele mai complicate condiții meteorologice.

CITEŞTE ŞI: Rafila îi dă peste nas lui Ciucă: Nu există niciun fel de informații referitoare la 4 decese!

Declarația a fost făcută joi, în cadrul unei întâlniri de tipul videconferință, cu prefecții, în care s-a discutat despre stadiul pregătirilor de iarnă.

„Discutăm despre ceea ce s-a realizat până în acest moment, analizăm stadiul în care se realizează activitățile și măsurile pregătitoare”, a spus Nicolae Ciucă în deschiderea ședinței. „Este nevoie ca în perioada imediat următoare să avem elementele de prioritate pe care putem să le rezolvăm de la nivelul Guvernului și să continuăm cu structurile din teritoriu astfel încât să putem să intervenim punctual acolo unde este nevoie… Există planuri la fiecare prefectură… trebuie să fie verificate”, a mai spus premierul.

Cantităţile necesare

Nicolae Ciucă le-a transmis participanților că România are cantitățile necesare de energie și gaze pentru a traversa iarna și că se fac rezerve pentru a face față unor eventuale fenomene meteo extreme. „Putem să transmitem fără temere că avem cantitățile necesare de energie și gaze naturale… se întreprind în continuare demersuri pentru a putea să suplimentăm și să avem garanția rezervelor chiar și în cele mai complicate condiții meteorologice”, a precizat Nicolae Ciucă.

La întâlnirea cu prefecții participă și mai mulți miniștri ai guvernului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.