Cine este militarul călcat de tanc în Poligonul Smârdan

Militarul mort vineri la Smârdan coordona manevrele pentru începerea deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă, anunță MApN.

El avea 35 ani, era angajat din anul 2008 și era căsătorit.

CITEŞTE ŞI: ŞOC. Soldat român, călcat de un tanc în timpul unui exerciţiu în poligonul Smârdan

Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a murit vineri, în timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați, anunță MApN.

Dirija tancul

„Militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața”, potrivit comunicatului de presă.

În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului. „Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit. Conducerea MApN își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată”, se arată în finalul comunicatului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.