Ce trebuie să știi despre reciclarea canapelelor uzate

FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com
FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com

Atunci când vorbim de reciclarea canapelei uzate trebuie să știm că există o varietate de procese și procedee distincte, în funcție de elementele constructive, dar și de oportunitățile de moment, spun experții de la Salubrizare Sector 5.

Cu siguranță, cel mai sustenabil mod de reciclare este vânzarea sau donarea vechii tale canapele. Prelungirea perioadei de viață a unui obiect de mobilier înseamnă o reducere semnificativă a amprentei de carbon a acestuia.

Din păcate, nu tot timpul această metodă este viabilă. Uneori vechea canapea nu se află într-o stare suficient de bună, sau poate că pur și simplu nu găsim într-un interval decent de timp pe cineva interesat.

Ultima soluție este căutarea unei companii care se ocupă de colectarea și reciclarea deșeurilor mari, mai departe ocupând-se de sortarea materialelor componente și de prelucrarea lor corespunzătoare.

De exemplu, cea mai mare parte a acestor piese de mobilier au în alcătuire metal, lemn, și spumă poliuretanică. Dacă metalul poate ajunge la o rată de reciclare de 100%, cu lemnul și spuma poliuretanică lucrurile sunt un pic mai complicate, mai spune Salubrizare Sector 5.

Lemnul, de exemplu, poate fi reutilizat ca material pentru construcții, transformat în pastă pentru producerea hârtiei sau pur și simplu tocat și transformat în plăci aglomerate de PAL sau MDF, sau în peleți, folosiți ca sursă de încălzire.

Și chiar daca doar aproximativ 85% din cantitatea de lemn recuperată în urma sortării este astfel refolosită, acest material este unul din campionii recuperării. Oricare din procedeele enumerate mai sus poate fi considerat profitabil și are ca rezultat final diminuarea numărului de copaci tăiați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.