Cauza exploziei de la Călimăneşti: Muncitorii de pe autostrada A7 ar fi atins o conductă de gaze abandonată!

Explozia care a omorât 4 muncitori și a rănit alți 5 a survenit după ce muncitorii care efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei (A7), în dreptul localității Călimănești, ar fi atins o conductă veche de gaz care nu mai figura în evidențele autorităților, conform unor surse apropiate anchetei.

CITEŞTE ŞI: Explozie la o magistrală de gaze pe şantierul Autostrăzii Moldova: patru muncitori au murit 

Explozia urmată de incendiu ar fi avut loc pe șantierul autostrăzii Moldovei la lotul 1 Focșani – Bacău, în momentul în care muncitorii lucrau la compactarea balastului stabilizat. „În zona respectivă nu figura nicio conductă de gaz, iar cei de la Transgaz au fost acolo recent și au spus și ei același lucru”, spun sursele citate. Muncitorii ar fi atins astfel accidental o conductă abandonată din anii ’70.

ISU Vrancea a transmis că explozia urmată de incendiu s-a produs „din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul autostrăzii A7″.

Muncitori carbonizați

Planul roşu de intervenţie a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01,30, după explozia la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat după circa trei ore.

Patru muncitori au murit carbonizați, iar alți cinci au fost răniți.

Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, urmată de incendiu, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti, a informat, joi dimineaţă, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.