Gabriela Firea a criticat-o pe Carmen Dan din cauza supărării

Carmen Dan l-a confundat pe Matteo Salvini

Gabriela Firea a făcut declaraţiile din şedinţa Comitetului Executiv al PSD din cauza supărării, este de părere ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. 

„Au fost momente greu de anticipat, mai ales că noi am avut o bună comunicare, cel puţin aşa mi-a plăcut să cred. Eram două persoane care comunicau bine, care se înţelegeau bine. De aceea a fost oarecum suprinzător pentru mine momentul CEx-ului de la Neptun, pentru că n-am apucat până la acel moment să avem o discuţie şi normal, firesc ar fi fost să împărtăşim orice poziţie, părere contrară”, a declarat Carman Dan, la o televiziune preferată de PSD.

Aceasta se îndoiește că a făcut o mișcare bună când i-a dat un răspuns primăriței.

„Eu cred că am făcut bine să nu-i dau răspuns doamnei primar general, pentru că vă amintiţi turul televiziunilor şi modul în care a făcut foarte multe afirmaţii, zic eu, din cauza supărării”, a spus Carmen Dan.

În plus, ministrul de Interne crede că discuțiile din PSD au făcut bine partidului. „Momentul acelei discuţii în CEx, momentul îndelungat al acestei discuţii eu cred că a adus un plus, eu cred că am ajuns la acel nivel de echilibru care era absolut necesar. Cred că acela este cadrul în care ar trebui să existe dezbateri şi discuţii, fie şi în contradictoriu”, a afirmat Carmen Dan.

Aceasta s-a simțit revoltată în timpul discuțiilor. „M-am amărât. Ulterior m-am resemnat. Erau momente în care simţeam revoltă, simţeam nevoia să dau replică, mulţumesc Domnului, am rămas în zona de echilibru, pentru că nu ştiu ce s-ar fi întâmplat şi cât deliciu ar fi fost pentru cei interesaţi de genul acesta de momente dacă de câte ori spunea doamna primar general ceva, ar fi ieşit ministrul de Interne să-i dea replica. Nu cred că ar fi fost benefic nici pentru mine, nici pentru dânsa şi nici pentru partid”, a mai spus Dan.

Din aceste motive, Carmen Dan este dispusă să se împace cu Gabriela Firea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.